George Racoveanu life and biography

George Racoveanu (10 februarie 1900, Crăgueşti, Mehedinţi – 1 mai 1967, Freising, Germania) a fost scriitor, ziarist/publicist, polemist şi teolog ortodox în România şi în exil (Germania).

Gheorghe Racoveanu este unul dintre marii teologi români, pe nedrept dat uitării astăzi. Mircea Eliade spunea:

„Nu mă îndoiesc că exegeza lui Racoveanu va figura într-o zi alături de alte interpretări clasice ale realităţilor româneşti, semnate de nume ilustre, de la Mihai Eminescu şi Haşdeu la Lucian Blaga şi Mircea Vulcănescu”.

În România este cunoscut ca Gheorghe Racoveanu, iar în exil ca George Racoveanu.

In Exil, Gheorghe Racoveanu a dus o activitate sustinuta de combatere a comunismului ateu, demascand atrocitatile si silniciile impuse de vatafii partidului asupra populatiei ramasa fara nici o aparare. Cum spunea el intr’un articol aparut in ziarul “Cuvantul in Exil”, intitulat: “Principiile prapastiei dintre noi, Romanii din exil si comunistii din Romania”:

“…In doua vorbe si-un cuvant: crimele abominabile savarsite de ei asupra poporului roman. I. Omorurile, intemnitarile, chinurile, teroarea nemaipomenita, violurile, spurcarile, degradarea fiintei romanesti, -transformarea omului in neom. II. Incercarea de a alunga pe Dumnezeu din sufletul Romanilor. Crimele acestea nu le putem ierta. Singurii care le-ar putea ierta ar fi cei ucisi, cei martirizati, cei batjocoriti. Ei, copiii si nepotii lor. Noi, deposedatii de privilegiul de a trai liberi in tara parintilor nostri, suntem aici doar acuzatori”.

Studiile

S-a născut într-o familie de olteni credincioşi, şi a urmat Seminarul Teologic din Râmnicul-Vâlcea, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu gândul de a deveni preot de mir. La Bucureşti face şi Facultatea de Filosofie, în cercul lui Nae Ionescu, căruia îi devine nu doar admirator şi discipol, ci şi prieten şi colaborator preţios .

Activitatea în România

A colaborat, apoi a fost redactor , la ziarul Cuvântul (1924 – decembrie 1933 ; 1938; octombrie 1940 – ianuarie 1941) condus de acelaşi Nae Ionescu, precum şi la alte ziare şi reviste naţionaliste şi ortodoxe din perioada interbelică. Nu a ocolit politica, şi a chiar fost director de Minister în această perioadă.

În decembrie 1933, după un articol publicat în Cuvântul, Prof. Nae Ionescu este arestat, iar Gheorghe Racoveanu fuge din Bucureşti ascunzându-se la mănăstirea Izbuc cinci luni de zile, unde face ucenicie pe lângă stareţul Atanasie Popescu. Rămâne cu o mare nostalgie pentru călugărie, dar apostolatul laic din exil îl face să rămână celibatar până la sfârşitul vieţii.

A fost co-fondator al revistei teologice Predania, revistă de critică teologică, apărută prin anii 1935-36 la Bucureşti (împreună cu Nae Ionescu, care publică editoriale aici când Cuvântul era interzis). Aici Nae Ionescu publică editoriale în vremea în care Cuvântul fusese interzis. Din grupul de la “Predania” mai făceau parte: Preot I. D. Petrescu, Preot prof. Grigorie Cristescu, Ierod. prof. Firmilian Marin (devenit mitropolit al Olteniei), Ion V. Georgescu, Nicolae Popescu etc.

Activitatea în exil (Germania)

Refugiat în Germania după lovitura lui Ion Antonescu împotriva Mişcării Legionare din 21-23 ianuarie 1941, a fost închis în lagărul de la Buchenwald, până în 1944.

În exil, G. Racoveanu a dus o susţinută activitate publicistică şi asociativă, pe două planuri: unul creştin şi ortodox, altul de combatere a comunismului ateu instalat în România ocupată de ruşi după cel de-al Doilea Război mondial.

Pe plan creştin, personalitatea teologică a lui G. Racoveanu este complexă: este la curent cu cele mai noi studii teologice, dar citeşte şi preţuieşte pe Sfinţii Părinţi şi monahismul în general (începuse chiar să scrie un Pateric românesc). Se află în dialog cu catolicii, dar devine un apologet de temut al Ortodoxiei atunci când aceasta este atacată.

Publică două reviste creştine în exil:

* Îndreptar – Foaie pentru gând şi faptă românească – Anul I, Munchen, 1951, Germania de Vest ; publicaţie lunară (apare timp de aproape trei ani) ; Director: Gheorghe Racoveanu ; Redactori: Mons. Octavian Bârlea, Părintele Flaviu Popan, Părintele Alexandru Mircea (aceştia trei, catolici) şi G. Racoveanu (ortodox). Mai semnează în Îndreptar: N. I. Herescu, Emil Panaitescu, Mircea Eliade etc.
* Cuvântul în exil (Anul I, Nr. 1, Iunie 1962, Freising, Germania de Vest)

Colaborează la traducerea, îndreptarea şi publicarea mai multor scrieri bisericeşti şi duhovniceşti (împreună cu Msgr. Octavian Bârlea):

* Rânduiala creştinească – carte de rugăciuni
* Apostolul
* Evanghelia
* lucrări neterminate: Psalmii, Liturghierul

Pe planul cultural şi politic, a fost “unul din stâlpii principali de boltă” – preşedinte, secretar etc. – al multor asociaţii ale emigraţiei româneşti din exil:

* Societatea Academică Română (Roma)
* Uniunea Asociaţiilor Româneşti din Republica Federală Germană (UARG)
* Institutul de Cercetări şi Biblioteca Română din Freiburg
* Asociaţia Românilor din Germania de Sud (Racoveanu a fost membru fondator)
* Acţiunea Creştină-Socială Română (ASCR) din Republica Federală Germană

Moartea şi posteritatea

A murit la 1 mai 1967, ora 9:30, Lunea Paştilor din acel an, şi a fost înmormântat la 4 mai (Joia luminată) în cimitirul din Waldfriedhof din Freising, Germania. Slujba a fost oficiată de preoţii ortodocşi Vasile Boldeanu (Paris, Franţa) şi Dumitru Emanoil Popa (Freiburg, Germania), în prezenţa multor personalităţi ale exilului românesc: monseniorul Octavian Bârlea (Biserica Greco-Catolică), Generalul Ion Gheorghe, Dr. Ion Emilian ş.a.

G. Racoveanu polemist

Monseniorul Octavian Bârlea spune despre el: “Avea întâi o inteligenţă rară, înclinată spre sentinţe şi sinteze, avea zestrea intuiţiei. Cât ai clipi, înţelegea de ce e vorba şi avea răspunsu gata. Era ca făcut pentru scrimă – nu cu floreta, ci cu scânteerile minţii, cu condeiul. A fost un polemist de mulţime admirat şi de adversari temut. Ştia să descopere îndată slabiciunea argumentării adversarului şi ţintea în tendonul lui Achile. Făcuse din polemică o artă.” Aceasta cu nobleţă, omenie, generozitate, transfigurate de creştinism .

La rândul lui, Mircea Eliade, prieten vechi de-al lui G. Racoveanu, spune : “Anumite texte polemice ale lui G. Racoveanu par desprinse dintr-o antologie. Şi acolo îşi vor găsi locul într-o zi: în Antologia literaturii polemice româneşti.”

G. Racoveanu şi ecumenismul

În 1952 are loc la Lund (Suedia), a treia conferinţă a Faith and Order, una din cele două ramuri ale proaspătului format Consiliu Mondial al Bisericilor (CMB [ro] / WCC [en] / COE [fr]). Lucrările a mai multe comisii pregătitoare arătau că această conferinţă urma să facă trecerea de la metoda eclesiologiei comparate la cea a unui dialog care abordează chestiunile controversate dintre Bisericile creştine prin prisma unei hristologii nou testamentare comune.

În aceste condiţii, patriarhul ecumenic de la Constantinopol decide ca toate Bisericile ortodoxe să aibă o singură delegaţie, care “declară că are instrucţiuni să refuze a discuta cu cei de aci chestiuni de ordin dogmatic, deoarece în Biserica Răsăritului nu punctele de vedere teologice individuale, contează, ci credinţa Bisericii întregi. De aceea episcopii sinoadelor şi-au rezervat dreptul de a hotărî numai asupra a ceea ce este fals în chestiuni de credinţă şi a vesti ce este, sau ce nu este în conformitate cu credinţa Bisericii. Pentru aceste motive, delegaţia ortodoxă la Lund, aflată subt conducerea I. P. S. Sale, nu poate face altceva decât declaraţii pozitive şi definitive asupra credinţei ortodoxe; a se lăsa atrasă însă «în discuţii sterile asupra chestiunilor dogmatice, liturgice şi de disciplină, ori a participa la vot în aceste chestiuni, nu»!” .

Racoveanu comentează acest eveniment cu o nedisimulată satisfacţie într-un articol din Îndreptar, care reflectă, fără alte necesare comentarii, poziţia lui faţă de ecumenismul de tip CMB/WCC/COE:

« Cel ce făcea aceste declaraţii, în numele Patriarhului de Constantinopol, era unul din cei şase Preşedinţi ai “Consiliului Ecumenic al Bisericilor”. Predecesorul său în această demnitate — răposatul arhiepiscop Ghermanos al Tiatirelor — obişnuise adunările “ecumenice” cu altfel de declaraţii. Dar iată că Biserica ortodoxă a Răsăritului îşi reia, printr’un gest, poziţia pe care ea trebuie să stea. Practic, delegaţia Patriarhiei de Constantinopole era transformată, prin aceste declaraţii, în delegaţie de observatori, ca şi delegaţia catolică.

« Vraiştea din Bisericile ortodoxe ale Răsăritului a putut oferi lumii spectacolul târguirii pe chestiuni de credinţă = întotdeauna s’au găsit episcopi şi teologi mireni ortodocşi iubitori de călătorii şi de “discuţii sterile” asupra adevărurilor stabilite pentru totdeauna de Sinoade, împotriva «fraţilor eretici».

« Atitudinea delegaţiei Patriarhiei ecumenice va îndurera, fără îndoială, pe mulţi aventurieri ai teologiei: preoţi urmăriţi de potere, protopopi fără episcop, episcopi fără har, ş.a.m.d. Va îndurera şi pe unii “progresişti” în trebile credinţei. Dar nu e nimic de făcut: Biserica lui Hristos nu are ce căuta la iarmaroacele trebilor credinţei. Iată de ce — cu tot tonul rusesc al unora din formulările ei — declaraţia ortodocşilor dela Lund însemnează un îmbucurător semn de revenire la matcă. »

Poziţia teologică a lui Racoveanu este că nu poate exista un adevărat dialog decât între Bisericile rămase pe temelia celor Şapte Taine, “fără de care nu poate fi vorba decât de pseudo-creştinisme” . Cu catolicii însă, el refuză să polemizeze – “socotesc că nu poate fi lucru mai vătămător, astăzi şi aici, decât polemica între catolici şi ortodocşi” – sau să facă o apologie a Ortodoxiei, “aşa cum se prezintă ea astăzi. Împotriva Ortodoxiei româneşti şi a ortodoxiei altora am şi eu multe de spus. Unele au fost şi spuse. La timp şi loc potrivit” . Atât Biserica ortodoxă cât şi Biserica romano-catolică sunt Biserici adevărate, drept care atât ortodocşilor, cât şi catolicilor li se cuvine “să scoată în evidenţă tot ce uneşte cele două Biserici adevărate şi să lase în umbră tot ce le desparte. Fără să lase neamintită diversitatea, firească, în viaţa acestor două Biserici” , dar ocolind cu grijă anumite puncte nevralgice, şi ironizând “anumite exagerări ridicate la treaptă de tradiţie ecumenică” .

G. Racoveanu şi Mişcarea Legionară

Deşi a luat în multe rânduri apărarea Mişcării Legionare, George Racoveanu nu a fost legionar, ci doar simpatizant al Mişcării, în anumite limite, definite de el însuşi:

Întâmplarea face să nu fiu legionar. Când le-am luat legionarilor apărarea (în 1933) nu cunoşteam dintre ei pe altul, fără numai pe preotul Duminică Ionescu. Le-am luat apărarea fiindcă li se făcea nedreptate grea. Apoi am cunoscut oamenii. Şi, cu timpul, am înţeles fiinţa mişcării revoluţionare a lui Corneliu Codreanu: cea mai profundă revoluţie spirituală în viaţa poporului român, de la creştinarea lui încoace. (Vorbesc de revoluţia lui Corneliu Codreanu, de el creată, de el condusă şi controlată până în momentul în care acest control asupra ei a fost, prin “aparatul de Stat”, curmat.)

Teme ale gândurii lui G. Racoveanu

Omenia

Omenia, “frumuseţea cea dintâi”, nu este o “anumită virtute”, ci mai degrabă o “antologhie”, “un buchet de flori ale sufletului”. Constantele spirituale ale omeniei ar fi:

* iubirea de străini – “Cineva s-ar putea întreba dacă nu cumva în această revărsare de dragoste a Românului faţă de omul necunoscut lui nu se pot identifica urmele unei explicabile vanităţi omeneşti. Cine a cunoscut însă bucuria care inundă sufletul gazdei când vedea pe străin mulţumit, nu poate avea pentru faptă decât un răspuns: setea omului lui Dumnezeu de a se devota tocmai celui fără cunoscuţi, fără aşezare, fără cămin, e pricina bucuriei, care nu e aci decât semnul neîndoielnic al harului”.

* ţinerea cuvântului dat
* sentimentul onoarei
* dispoziţia de jertfă
* spiritul dreptăţii
* modestie
* credinţă în Dumnezeu

Scrieri

G. Racoveanu a publicat, începând cu anul 1930, peste o mie de articole de presă.

În volum
* Gravura în lemn la Mânăstirea Neamţul (album cu 60 de planşe afară din text), Editura Fundaţia Regală pentru literatură şi artă, 1940
* Omenia şi frumuseţea cea dintâi (cu o prefaţă de Mircea Eliade), Editura Cuvântul, Freising, 1964, Germania
* Despre fiinţa şi existenţa Mişcării Legionare a lui Corneliu Codreanu, Freising, 1965
* Nae Ionescu – fapte şi cuvinte
* Christentum und Moralische Aufrüstung, Editura Kurios, Freising
* In Terra Aliena, Editura “Cuvântul”, Germania, 1966 (?) – volum de articole politice în limba germană.
* Însemnări pentru istoria patriei
* Mişcarea Legionară şi Biserica, Editura Armatolii, Cetatea Eternă, 1973.

Read more