Florea Râmaru life and biography

Cu siguranta nu exista un alt criminal in analele stiintei criminalistice romanesti a carui notorietate sa fie mai mare decat a celui care a terorizat Bucurestiul in urma cu patru decenii. Trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de omor, cinci violuri, o tentativa de viol si mai multe furturi si talharii. Toate sunt faptele unui singur om: Ion Ramaru. Trista reconstituire a faptelor celebrului criminal incepe cu data de 5 martie 1971, data la care era descoperit trupul neinsufletit al unei tinere femei. Cercetarile au dovedit atunci ca victima fusese ucisa intr-un mod sadic si apoi violata, aceasta purtand pe corp numeroase urme de muscaturi. O luna mai tarziu, o crima identica a fost semnalata in sectorul 4 al Bucurestiului, iar Militia Capitalei adauga acestor fapte alte doua omoruri similare care avusesera loc in anul 1970 si al caror autor nu fusese identificat. Era deja evident ca autoritatile se confruntau cu un criminal in serie.

Nascut la Corabia, pe 12 octombrie 1946, Ion Ramaru si-a manifestat inclinatia spre infractiuni inca de la 18 ani. Atunci a fost condamnat pentru prima data pentru talharie. A fost un copil-problema, in clasa a IX-a a ramanand repetent. Mai mult, a provocat un adevarat scandal public in orasul natal in momentul in care a fost prins intretinand relatii sexuale cu fiica unui profesor de-al sau, fata fiind minora. Cu toate acestea, pe timpul liceului Ramaru a avut numai nota zece la purtare. A intrat la Facultatea de Medicina Veterinara in 1966, cu media 5,33. A ramas repetent in anul II. La data arestarii sale repeta anul III si existau toate sansele sa fie exmatriculat din cauza absentelor si a rezultatelor slabe la invatatura. Cu toate ca a ajuns student, unul dintre profesorii sai l-a descris ca fiind un timid agramat, cu un limbaj foarte sarac si cu un orizont extrem de ingust. Colegii lui de camin au sesizat anumite tulburari de comportament ale acestuia, motiv pentru care il evitau. In momente de furie, devenea autoagresiv, fapt relevat de cele peste 20 de impunsaturi pe care le avea atat pe maini, cat si pe picioare. In ceea ce priveste viata sexuala, inca din adolescenta Ion Ramaru s-a dovedit fara inhibitii. Un coleg de facultate a povestit ca intr-o noapte, la camin, nu a dormit deloc, dand tarcoale unei camere in care stia ca sta o fata sosita in vizita, la un coleg. Tulburarile psihice au fost descoperite de medici abia in 1967.

In cea de-a doua jumatate a anului 1970 si primele luni ale anului 1971 o serie de crime, comise cu o cruzime greu de descris au zguduit Capitala. Un individ necunoscut ataca dupa miezul noptii femei singure, pe care le lovea cu un ciocan sau toporisca. Un alt element comun era faptul ca individiul actiona numai in noptile cu fenomene meteorologice deosebite : ninsoare, ploaie torentiala cu tunete si fulgere, furtuna si vant puternic, ger cumplit, ceata, pacla. Dupa cateva crime comise in circumstante similare, a devenit clar pentru judiciaristi ca era vorba despre un asasin in serie.

Mobilizarea fortelor de ordine a fost una de proportii nemaivazute. Sute de persoane au fost interogate si tinute sub observatie, iar specialistii Institutului de Medicina Legala reuseau in premiera mondiala sa reconstituie portretul robot al criminalului numai dupa amprentele dentare. Si totusi, autorul odioaselor crime continua sa actioneze nestingherit. A fost poate mana hazardului cea care a ajutat la prinderea lui Ion Ramaru. Langa corpul ultimei victime, criminalul scapase o adeverinta medicala. Din acest moment, capturarea sa nu mai reprezenta decat o problema de timp.

Arestat in caminul studentesc al Facultatii de Medicina Veterinara, acolo unde era student in anul 3, Ramaru isi recunoastea faptele dupa mai multe ore de interogatorii.
Momentul cel mai dificil atat pentru anchetatori, cat mai ales pentru victime, a fost cel al recunoasterii agresorului. Ramaru a fost asezat intr-un grup de persoane de aceeasi talie cu el si fizionomie asemanatoare. Inainte de intrarea in incapere a fiecarei victime, el isi fixa un alt loc in rand, la alegerea sa. Victimele care au fost lovite cu toporul in cap sau taiate cu cutitul, in momentul in care intrau in incapere si dadeau cu ochii de el incepeau pur si simplu sa tremure, desi nu mai erau in pericol. Ramaru credea ca a reusit sa demonstreze anchetatorilor ca este un individ care nu poate raspunde pentru faptele sale. A suferit un soc in momentul in care a citit materialul de urmarire penala. In cartea “Cazul Ramaru”, comisarul de politie Traian Tandin descrie cu lux de amanunte acel moment : “Ramaru l-a citit cu foarte mare atentie si, vazand ca expertii nu-l considerau, asa cum sperase el, iresponsabil, si-a schimbat brusc atitudinea si a spus : «Nu mai recunosc nimic din ceea ce v-am spus». In continuare, n-a mai raspuns nici la intrebarile avocatului”…

Procesul care a urmat a fost unul rapid, iar ucigasul primea pedeapsa maxima: moartea. In acelasi an, 1971, la 23 septembrie, in curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Ramaru era executat prin impuscare. Ultimele sale cuvinte aveau insa sa ramana intiparite in mintea celor prezenti si se vor dovedi ulterior extrem de adevarate: „Chemati-l pe tata. El este de vina.” Ce vroia oare sa spuna criminalul?

Florea Râmaru
Anii din timpul ultimului Razboi Mondial au fost, fara doar si poate, unii extrem de tulburi pentru toate tarile Europei. Lipsurile si atrocitatile razboiului dusesera la o recrudescenta fara egal a crimelor, iar Romania isi avea si ea tristii reprezentanti. Era anul 1944, atunci cand o serie de crime zguduia Bucurestiul. Intr-un singur an, cinci femei fusesera ucise cu bestialitate, iar amprentele recoltate de autoritatile vremii nu se potriveau cu cele ale infractorilor din baza de date. Era vorba, asadar, de un individ fara antecedente penale. Cu toate acestea, timpul a trecut iar criminalul nu a fost niciodata identificat. Misterul iesea din nou la iveala in anii ‘70, atunci cand seria de crime a lui Ion Ramaru ingrozea intreaga Capitala. Spre surprinderea criminalistilor, amprentele celui care ucidea erau identice cu cele ale criminalului din 1944. Cum ar fi fost insa posibil asa ceva? In fond, trecusera peste 25 de ani, iar infractorul ar fi trebuit sa aiba o varsta inaintata, posibilitate exclusa din start de autoritati. Si totusi, modul de operare si de infaptuire a crimelor erau aproape identice. Notorietatea cazului Ramaru si prinderea temutului criminal aveau sa arunce din nou in uitare celebrele amprente din timpul razboiului. O stranie coincidenta raspundea totusi intrebarilor care existau de atatia ani. La exact un an de la executia lui Ion Ramaru, la 23 septembrie 1972, la Institutul de Medicina Legala era adus cadavrul unui barbat care aparent cazuse din tren. Examinarea acestuia aducea un rezultat socant. Amprentele celui care murise in bizarul accident erau cele ale ucigasului din 1944. Era nimeni altul decat Florea Ramaru, tatal celui mai cunoscut asasin din istoria Bucurestilor.

Read more