B.P. Haşdeu life and biography

Bogdan Petriceicu Hasdeu, născut Tadeu Hasdeu, (n. 16 februarie 1836, Cristineşti, Hotin (azi Ucraina) — d.7 septembrie 1907, Câmpina) a fost un scriitor şi filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei şi istoriei româneşti. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric şi om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii române din toate timpurile.

Biografie

S-a născut la Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Ţarist, şi a studiat la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofiţer în armata rusă. La 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ţinut pentru a scăpa de împilarea şi deznaţionalizarea forţată practicată de administraţia de ocupaţie. Ruşii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităţilor române, i-au anulat dreptul de moştenire pe care-l avea asupra unor moşii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.

La 1857 a fost numit membru al tribunalului din Cahul. După şapte luni a demisionat. În 1858 s-a mutat la Iaşi, ca profesor de liceu şi bibliotecar al universităţii. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume. În acest timp Hasdeu a pus bazele mai multor publicaţii, între altele, revista „Din Moldova” (1862-1863) în care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.

Între 17 mai 1876 şi 1 aprilie 1900 a fost director al Arhivelor Statului din Bucureşti, în această calitate contribuind la publicarea documentelor în „Arhiva istorică” şi „Cuvente den bătrâni”, atât din arhivele româneşti, cât mai ales din cele străine, fiind primul conducător al Arhivelor Statului a început să publice còpii după acte din arhivele străine privitoare la români.

În 1877 a fost ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar şi ca recunoaştere a spiritului său enciclopedist.

Din 1878 a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din Bucureşti. A tipărit o parte din lecţiile sale pline de originalitate şi de cunoştinţe vaste asupra literaturilor străine şi a limbii române.

Hasdeu a cochetat şi cu politica. Partizan al lui Kogălniceanu, a susţinut lovitura de stat din 2 mai 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, a susţinut dinastia străină, de Hohenzollern, apoi, pe aceeaşi linie a ideilor de factură paneuropeană, a devenit membru al Partidului Liberal, ajungând deputat liberal în parlamentul României.

După moartea singurei sale fiice, Iulia, în 1888, a devenit mistic şi fervent practicant al spiritismului, scop în care a construit Castelul Iulia Hasdeu de la Cânpina. A murit la 7 septembrie 1907 la Câmpina, lăsând în urmă o operă vastă şi perenă. În ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor de lucru, Hasdeu rămâne un mare om de cultură, un neobosit cercetător şi un pionier al mai multor domenii ale filologiei şi istoriei României.

Lucrări:
Filologie şi istorie

La Iaşi, a publicat Arhiva historică a României (1865-1867) în care multe documente vechi slavone şi româneşti au fost publicate pentru prima dată. În 1870 a inaugurat Columna lui Traian, cea mai bună revistă filologică din România. În lucrarea sa Cuvente den Bătrâni (2 volume, 1878-1881) a fost primul să contribuie la istoria literaturii apocrife din România.

În Historia antică a Românilor (1875), deşi incompletă, începe investigaţiile critice asupra istoriei României. Hasdeu a editat Psaltirea lui Coresi din 1577, publicând-o în 1881.

Etymologicum Magnum Romaniae din 1886 a fost începutul unui dicţionar enciclopedic al limbii române, dar, din cauza dimensiunii monumentale a proiectului, a ajuns până la definiţia bărbat.

Literatură

Lucrările lui Hasdeu, între care drama Răzvan şi Vidra, dau impresia unei originalităţi a gândirii, iar autorul divaghează deseori purtat de erudiţia sa profundă şi imaginaţia vastă.

A scris nuvele, poezii, piese de teatru. Dintre nuvele cităm una satirică „Duduca mamuca” (1861), pentru care a şi avut în Iaşi un proces legat de un fragment din această nuvelă, considerat imoral, chiar obscen, dar a fost achitat după ce s-a apărat singur in faţa instanţei. În urma acestui scandal ajunge în Bucureşti în 1863, unde publică în semn de protest varianta cenzurată a nuvelei, intitulată „Micuţa” (1864). Volumul de poezii (1873) cuprinde poezii ocazionale, fabule, poezii sociale şi politice, precum şi o traducere din Tristele lui Ovidiu. Cugetări profunde exprimate într-o „formă dură” (după cum a considerat însuşi autorul), versuri scrise în momente de supărare sau chiar de deznădejde: opera poetică a lui Hasdeu, care n-a avut un răsunet deosebit. El a caracterizat-o prin următoarele rânduri:

O poezie neagră, o poezie dură,
O poezie de granit,
Mişcată de teroare şi palpitând de ură,
Ca vocea răguşită pe patul de tortură
Când o silabă spune un chin nemărginit.

Teatru

Dintre piesele de teatru, cea mai însemnată este „Răzvan şi Vidra”, foarte criticată la vremea apariţiei (1867) de criticii revistei Convorbiri literare. Ea zugrăveşte una din epocile zbuciumate ale trecutului românilor, sfârşitul secolului XVI, pline de lupte pentru tron între boieri şi de lupte între bogaţi şi săraci. Înfăţişarea epocii este arătată cu o cunoştinţă desăvârşită a oamenilor şi a lucrurilor; dialogul este natural şi foarte viu; se observă însă oarecare tendinţă spre declamaţie, mai ales în ce priveşte naţionalismul. Cu toate scăderile ei, piesa se reprezintă şi astăzi cu succes, mai ales din pricina căldurii şi simpatiei cu care este înfăţişată pătura ţărănească.

Conform datelor istorice, sunt prezentate întâmplările principale din viaţa lui Răzvan, aliatul lui Mihai, anume cum acest ţigan, căpitan de haiduci, ajunge ofiţer în armata poloneză, hatman în Moldova şi apoi domn. Modificările sunt prea puţine. Sfârşitul lui Răzvan, despre cronicile relatează că ar fi murit tras în ţeapă, este modificat, arătându-se că decesul survine din cauza unei răni căpătate într-o luptă cu polonezii. Răzvan apare înfocat, generos, eroic. Alături de el, Vidra este ambiţioasă şi trufaşă. Nepoată a marelui boier Moţoc, Vidra îl întâlneşte pe Răzvan în pădure şi se îndrăgosteşte de el şi îl vede în stare de fapte mari. Apoi îl determină să săvârşească rând pe rând toate isprăvile care aveau să-l conducă la o glorie atât de mult dorită, dar şi atât de scurtă.

Istoria si filologia

Cea mai mare parte a activităţii sale Hasdeu a consacrat-o istoriei şi filologiei. Dintre lucrările istorice: Ioan Vodă cel Cumplit (1865, ed. a II-a, 1894), monumentala Arhivă istorică a României şi Istoria critică.

Începută în 1865, Arhiva este o colecţie în trei mari volume de documente străine şi interne privitoare la istoria românilor. Au fost publicate în premieră un marenumăr de acte inedite româneşti şi străine. Lucrarea a contribuit la înaintarea studiilor istorice de istoriografie, ducând mai departe opera începută de Cronica lui Şincai, de „Magazinul istoric” al lui Nicolae Bălcescu şi Laurian şi de letopiseţele lui Kogălniceanu.

Istoria critică

Istoria critică (1873-1874) îşi propune studierea secolului al XIV-lea, epoca înfiinţării formaţiunilor statale româneşti din nordul Dunării. Au apărut numai un volum şi un fascicul din al doilea volum.

Volumul I cuprinde trei studii: Întinderea teritorială, Nomenclatura, Acţiunea naturii asupra omului.

Întinderea teritorială dovedeşte că Muntenia în secolul XIV şi XV se întindea foarte mult: cuprindea (în afară de ce înţelegeam în veacul trecut prin Muntenia) şi ţinutul Făgăraşului, sudul Moldovei până la Bârlad şi Bacău, sudul Basarabiei, Dobrogea, ţinutul Haţegului şi o parte din Temişana. Numai o asemenea întindere explică faptele mari ale muntenilor şi rezistenţa contra atâtor duşmani puternici: sârbi, unguri, turci. Creşterea s-a făcut treptat. La început sâmburele coloniei romane cuprindea: Oltenia, Haţegul şi partea orientală a Temişanei, alcătuind Banatul Severinului. În secolul XII s-a întins pe malul Dunării până la Chilia şi în al XIII-lea şi-a adăugat ducatul Amlaşului.

Nomenclatura explică originea multor termeni întrebuinţaţi ca să arate teritoriul Munteniei. Tot aici se tratează şi chestiunea fundării principatului Ţara Românească, socotindu-se nu că descălecătorii au venit de peste munţi, ci românii din Banatul Severinului s-au întins la nord şi răsărit.

Acţiunea naturii asupra omului este titlul studiului al III-lea. Natura (atmosferă, hidrologie, topografie) are o mare influenţă asupra omului. Omul din sud e mai inteligent, dar mai lipsit de sânge, omul din nord mai puţin inteligent, dar mai bogat în sânge; de aci mai puţină vitalitate la acela, mai multă la acesta. Acţiunea naturii nu e absolută şi inatacabilă; ea poate fi modificată. În primul rând o poate modifica gintea. De exemplu: familii olandeze, stabilite de trei secole în sudul Africii nu şi-au schimbat culoarea. Aceste două elemente, natura şi ginta, nu sunt suficiente ca să explice diferenţierea unei naţiuni de alta, ci trebuie să fie adăugate şi alte elemente.

Criticii de la „Convorbiri literare”

A avut însă şi critici: astfel au fost articolele publicate de Gheorghe Panu în „Convorbiri literare” şi o broşură a lui Ion C. Massim. Cercetările ulterioare au modificat multe din concluziunile lui Hasdeu, dar opera sa prezintă interes de a fi citită nu numai pentru a se vedea starea studiilor istorice din acea vreme, ci şi pentru a se constata talentul autorului în felul acesta de scrieri.

Filologie

Dintre lucrările filologice cele mai însemnate sunt: Cuvente den bătrâni şi Etymologicum Magnum Romaniae.

Sub titlul arhaic Cuvente den bătrâni (1878-1879) a publicat o serie de documente şi de studii de o mare valoare. Volumul I se ocupă cu limba dintre 1550-1600. Din acest timp noi posedăm un număr foarte restrâns de opere, mai toate bisericeşti şi mai toate traduceri. Hasdeu şi-a dat seama că ar fi mai interesante pentru istoria limbii compuneri româneşti propriu-zise. Compuneri literare n-a găsit, dar a găsit acte publice şi particulare, scrisori etc. în care – dacă nu se putea urmări dezvoltarea unor idei – se pot vedea fazele evoluţiei limbii. El nu s-a mulţumit să le transcrie, ci le-a însoţit de observaţii felurite despre care marele filolog german Schuchard a zis: “Pătrunderea şi erudiţia lui Hasdeu se pun în evidenţă aici în modul cel mai splendid”. Volumul al II-lea poartă titlul special de Cărţile poporane ale românilor în sec. XVI. În el se publică colecţia de texte cunoscute sub numele de Codex Sturdzanus. Textele sunt publicate cu transcrierea în litere latine şi cu un studiu asupra fiecăruia. Volumul se termină cu o serie de monografii asupra diferitelor chestiuni de ligvistică, precum reduplicarea şi triplicarea articolului definit ş.a.

Etymologicum Magnum Romaniae (1887-1898), operă monumentală, are în vedere nu anume limba literară de azi, ci mai cu seamă limba vorbită şi limba veche şi de aceea a şi fost intitulat: dicţionarul limbii istorice şi poporane. Conceput pe un plan prea vast, acest dicţionar s-a oprit când d-abia începuse şi nimeni nu l-a continuat, căci Academia a stabilit alte norme pentru noul dicţionar. Hasdeu voia să facă din fiecare cuvânt o monografie. La fiecare vorbă ne dă forma cea mai răspândită şi formele dialectice vechi şi noi; – diferitele însemnări ale cuvântului, cu exemple; – derivarea cuvântului. Autorul a avut în vedere răspunsurile la un chestionar trimis preoţilor şi învăţătorilor ca să poată şti cum se pronunţă sunetele în diferite ţinuturi, care sunt formele, care sunt numirile date diferitelor obiecte, care sunt deosebitele credinţe ale poporului. În cele 4 volume pe care le-a publicat n-a ajuns decât până la cuvântul bărbat.

Alături cu aceste opere de istorie şi filologie, trebuie să aşezăm revista Columna lui Traian (1870-1877) în care a pus, prin studiile sale, baza ştiinţei etno-psihologice în ţara noastră.

Ultimii ani ai vieţii, i-a consacrat Hasdeu altor preocupări: acum a scris articole şi poezii filozofice, multe satire literare (Sarcasm şi ideal 1897), şi, de la moartea fiicei sale, Iulia, s-a dedicat cu totul cercetărilor asupra spiritismului (Sic cogito 1892).

Spirit cu o cultură vastă, cu o vioiciune rară, Hasdeu are adesea sclipiri geniale în combinarea detaliilor pentru a închega teorii istorice sau filologice spre dezlegarea problemelor celor mai grele şi mai obscure. Din nenorocire, el nu a urmărit vreme îndelungată studiul unei chestiuni pentru a da o operă desăvârşită, ci a trecut în cursul vieţii, prea de multe ori, de la o serie de preocupări la altele, încât cele mai de frunte din operele lui rămân neterminate.

Cronologie

* 16 februarie 1838 – Se naşte la Cristineştii Hotinului, fiu al lui Alexandru Hâjdău şi al Elisabetei Daucş. Trăgându-se dintr-o veche familie boierească, tatăl său a făcut studii strălucite la Harkov, Lwow şi München, având înclinaţii spre filologie, istorie şi folclor; fusese autor al unor lucrări de istoria dreptului universal şi avusese o bogată activitate didactică.
* 1841 – Familia se stabileşte în Podolia, dar are de suferit din cauza temperamentului nepotolit al tatălui, considerat „tulburător al liniştei publice“.
* 1848 – Moare Elisabeta, mama. Gramatica românească a lui I.H. Rădulescu devine pentru viitorul lingvist şi filolog carte de suflet.
* 1850 – Stabilindu-se cu toată familia în Basarabia, viitorul scriitor va urma cursurile liceului din Chişinău, având coleg pe Constantin Stamati-Ciurea, rudă îndepărtată.
* 1852 – Tânărul îşi descoperă înclinaţia spre studiul istoriei naţionale. Iată ce spune acesta pe marginea unui manuscris datat 1852: „M-am ocupat în primul rând de adunarea materialului pentru istoria ţării mele. Cu insistenţa şi stăruinţa depusă, am reuşit în curs de doi ani să strâng aproape toate izvoarele tipărite şi o mulţime de manuscrise“.
o Se înscrie la Universitatea din Harkov. Aici, sub îndrumarea unor profesori vestiţi, dobândeşte serioase cunoştinţe în domeniul filologiei şi al lingvisticii. Iată portretul pe care i-l face Nicolae Iorga adolescentului: „Ca prinţ sărac, slab şi bolnăvicios, impunător printr-o ştiinţă enciclopedică, dobândită de douăzeci de ani între un duel şi un banchet intim, ca un original de care nu se putea apropia nimeni fără a fi uimit şi rănit de uimirile şi însuşirile lui superioare şi de inferioritatea unui spirit a-gresiv, care nu cruţa nimic, nici pentru cel mai sfânt principiu ori pentru cea mai firească legătură, astfel căzu el în Iaşi la 1856“.
* 1854 – Perioadei 1852 – 1854 îi aparţin primele încercări literare:

o Cântec popular moldovenesc
o Ştefan cel Mare
o Doină
o Moldova
o Melodii româneşti
o Gândirea
o fragmente epice şi dramatice:
+ Arbore
+ Domniţa Ruxandra
+ Domniţa Voichiţa

* 1856 – Cu studiile universitare neîncheiate, se stabileşte în Moldova, fiind numit judecător la Cahul. Este un fervent susţinător al Unirii.
* 1858 – Apare la Iaşi, sub direcţia sa, ziarul România, prin care promova ideile paşoptismului; revista apare ca: „Un campion al vederilor naţionale şi constituţionale libere“.
* 1859 – Apare la Iaşi Foaea de storia română, cu o ortografie ciudată, amintind de Aron Pumnul, dar şi conformă unor idei proprii; în acelaşi timp este custode al Bibliotecii din Iaşi.
* 1860 – Este profesor de istorie şi de geografie la Şcoala reală din Iaşi. Publicaţia din 1859 apare cu un titlu modificat: Foiţă de istorie şi literatură. Aici iese de sub tipar studiul: Pierit-au dacii?
* 1861 – Se află pentru scurt timp în Polonia, perfecţionându-se în varii domenii. Om de bibliotecă, acesta strânge material pentru următoarele studii.
* 1862 – Colaborează la ziarele Dacia şi Tribuna Română.
o Apare revista Din Moldova, devenită Lumina (1863), unde tipăreşte drama Răposatul postelnic. Tot aici publică un studiu istoric despre legăturile lui Petru Rareş cu Ardealul.
* 1863 – Este suprimată revista Lumina în urma publicării nuvelei Duduca Mamuca, scriere care a fost acuzată de „imoralitate“ şi care a declanşat primul proces celebru la noi în domeniul literaturii.
o Se mută la Bucureşti, unde scoate revista Aghiuţă (3 noiembrie) şi unde îi apare, cu modificări uneori substanţiale, nuvela Duduca Mamuca, cu titlul modificat Micuţa sau Trei zile şi trei nopţi din viaţa unui studinte.
* 1864 – În ziarul Buciumul al lui Cezar Bolliac îi apare nuvela istorică Ursita.
o Tot acum editează revista Arhiva istorică a României.
* 1865 – Se căsătoreşte cu Iulia Faliciu, o ardeleancă.
o Apare monografia istorică Ion Vodă cel Cumplit, o operă la hotarul istoriei cu literatura, având drept model Istoria românilor supt Mihai-Voievod Viteazul a lui Nicolae Bălcescu.
* 1866 – Continuând spiritul satiric al revistei Aghiuţă, apare Satyrul (6 februarie).
* 1867 – La Teatrul Naţional din Bucureşti (10 februarie) se reprezintă piesa Răzvan-Vodă, cunoscută mai ales sub titlul Răzvan şi Vidra.
* 1868 – Disputa dintre Hasdeu şi junimişti se intensifică, acesta probând o deosebită ştiinţă de a polemiza, un spirit satiric şi o cultură multilaterală. Polemica este susţinută în publicaţiile care apar de-acum înainte: Revista Nouă şi Revista contemporană.
o În revista Familia apare piesa Rosana.
o Hasdeu călătoreşte în Serbia, Ungaria, Austria, Basarabia şi Franţa, adunând un imens material documentar pentru viitoarele studii ştiinţifice.
* 1869 – Apare ziarul Traian, unde se publică articole politice, dar şi literare, în care, după modelul Daciei literare, se promovează ideea literaturii naţionale.
o Se naşte Iulia, fiica sa.
* 1870 – Editează revista Columna lui Traian (1870-1877; 1882-1889). Aici apare poezia Odă la ciocoi. Revista are un pronunţat caracter antidinastic, directorul riscând detenţia la Văcăreşti.
* 1872 – Apar primele două volume din Istoria critică a românilor.
o Iese de sub tipar volumul Poezie.
* 1876 – Scoate Revista literară şi ştiinţifică (15 februarie – 15 mai). Este numit director al Arhivelor Statului.
* 1877 – Este ales membru al Academiei Române (13 septembrie).
* 1878 – Apar cele două volume: Cuvente din bătrâni; primul volum se intitulează Limba română vorbită între 1550 – 1600, iar al doilea: Cărţile populare ale românilor din secolul al XVII-lea în legătură cu literatura poporană cea nescrisă … „toţi câţi se vor ocupa cu istoria limbii române vor fi nevoiţi să recurgă la această operă ca la mijlocul cel mai indispensabil, şi chiar dacă n-ar mai fi publicat nimic afară de Cuvente, Hasdeu tot şi-ar mai fi putut avea un nume nemuritor în istoria filologiei române şi şi-ar fi câştigat – pe drept – recunoştinţa noastră continuă“ (G. Weigand).
* 1880 – Academia Română îl premiază pentru Cuvente din bătrâni.
* 1886 – 1898 – Hasdeu publică volumul I (1886), volumul II (1887). volumul IV (1893) şi volumul V (1898) din Etymologicum Magnum Romaniae: „Hasdeu a voit să facă din Etymologicum un monument al culturii poporului nostru. El nu se mărgineşte să explice cuvintele pentru necesităţi practice curente, ci urmăreşte fiecare cuvânt din toată istoria lui complexă, în toate epocile, în graiul popular, ca şi în limba literară. Aproape fiecare cuvânt constituie o monografie în care se înfăţişează sensul şi răspândirea lui precum şi credinţele legate de el“. (D. Macrea).
* 1887 – Apare la Bucureşti Revista nouă, al cărei director este Hasdeu, iar redactori sunt, printre alţii, Alexandru Vlahuţă şi Delavrancea.
* 1888 – Moare Iulia Hasdeu, fiica sa, o poetă de mare talent, a cărei poezie scrisă în franceză prevestea o carieră extraordinară; evenimentul l-a zguduit definitiv pe Hasdeu, care a intrat într-o fază de declin a vieţii sale. În ultimii ani ai vieţii se stabileşte la Câmpina, unde construieşte un castel, ocupându-se de practici spiritiste.
* 1897 – Apare volumul Sarcasm şi ideal, ultimii ani de literatură.
* 1907 – Moare la Câmpina Bogdan Petriceicu-Hasdeu, mare creator în diverse domenii de activitate, un spirit neliniştit, continuator al direcţiilor paşoptiste în cultura română şi un promotor al ideilor regăsite în Epoca marilor clasici.

Read more