Avram Iancu(Ro.) life and biography

Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus - d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara), democrat revolutionar român, unul dintre conducatorii revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania. S-a nascut la Vidra, in Muntii Apuseni, din parinti tarani. A studiat dreptul la Cluj.

In preajma izbucnirii revolutiei facea parte dintre fruntasii intelectualitatii românesti transilvanene, luptatoare pentru eliberarea sociala si nationala a românilor. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848 si conducatorul cetelor inarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni, in randurile carora si-a castigat o mare popularitate.

Taraganarea aplicarii si in Transilvania a legii privitoare la desfiintarea iobagiei, refuzul guvernului revolutionar ungar de a acorda libertati nationale românilor si votarea de catre Dieta din Cluj a unirii Transilvaniei cu Ungaria au dus la dezbinarea fortelor revolutionare române si ungare si la ridicarea taranimi la lupta pentru rezolvarea problemei sociale si a celei nationale. Iancu a devenit conducatorul ostii taranesti revolutionare. In fruntea acestei osti, Iancu a organizat temeinic apararea in Muntii Apuseni si a respins numeroasele atacuri ale ostilor, superioare ca numar si ca armament, ale nemesimii maghiare, castigandu-si renumele de “craiul muntilor”. Dezbinarea fortelor revolutionare ale românilor si ungurilor a fost folosita de Habsburgi. Iancu a fost inselat de promisiunile mincinoase ale imparatului privitoare la desfiintarea iobagiei si acordarea libertatii nationale.

Ca si alti revolutionari români transilvaneni care se apropiau de conceptia politica a lui Nicolae Balcescu, Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare in lupta impotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona insa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Dar semnarea actului de pacificare de catre Balcescu si Kossuth la 14 iulie 1849 s-a produs prea tarziu. Luptele din Muntii Apuseni slabisera atat fortele revolutionare ale românilor cat si pe cele ale ungurilor. Armata tarista, chemata in ajutor de imparatul Austriei, Franz Joseph, a infrant armata revolutionara maghiara la Sighisoara. Coplesit de armatele Habsburgilor si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare maghiare au capitulat la Siria (13 august 1849).

Dupa infrangerea revolutiei, bolnav si adanc indurerat de nedreptatile ce se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea infaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, in Muntii Apuseni. A fost ingropat la Tebea, langa “gorunul lui Horia”.

Dupa 1848

În anul 1852 tânărul împărat Franz Joseph a întreprins o vizită în Transilvania, agenda călătoriei fiind stabilită de Felix Schwarzenberg, guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei. La cererea lui Avram Iancu împăratul a modificat traseul vizitei, a mers în Munţii Apuseni, a prânzit la Găina, a trecut prin Vidra şi a înnoptat pe 21 iunie 1852 la Câmpeni. Avram Iancu s-a prezentat seara târziu la cartierul împăratului, după ce acesta se culcase, obosit de călătorie. Nemulţumit că nu este primit pe loc în audienţă, Avram Iancu a iscat o altercaţie cu şeful de cabinet al împăratului, motiv pentru care a fost dat afară de jandarmi. Ulterior a refuzat să primească decoraţia acordată de împărat pentru meritele sale din timpul luptelor contra revoluţionarilor maghiari.

În ultimele două decenii ale vieţii sale a suferit de o boală psihică. A rămas în memoria colectivă ca umblând din sat în sat şi cântând din fluier. S-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş. A fost îngropat la Ţebea, jud. Hunedoara, lângă “Gorunul lui Horea”.

Read more